Uncategorized
“NATURE IS QUEER”: Despre Antologia Smochina cu Denisa Ștefan&Adrian Schiop
apr.
Asociația MozaiQ a lansat în toamna-iarna acestui an un apel deschis pentru o rezidență de creație dedicată prozei queer în cadrul proiectului Triumf Amiria. S-a răspuns masiv la apel și astfel, opt autori, autoare și autorx, coordonați de scriitorii Adrian Schiop (cunoscut mai mult ca prozator și scenarist, dar și poet) și Denisa Ștefan (cunoscută ca poetă și prozatoare) și-au tocit hârtiile și tastaturile. Rezultatul a o lună și jumătate de rezidență în care s-a lucrat intensiv pe texte se va regăsi în curând în librării sub numele de antologia SMOCHINA. Și nu oricum, ci cu numele editurii Dezarticulat Books pe copertă. Doar v-am spus că avem în plan colaborări surprinzătoare și pasionante. Cu alte cuvinte, s-au unit legendele.
Cu multă curiozitate, dar și cu stilul ușor bățos pe care îl practic atât cu voie, cât și fără, am lansat mai multe întrebări către cei doi scriitori coordonatori. Și nu numai către ei, pentru că spre final, m-a luat limbuția degetelor și am vrut să aflu mai multe detalii de la autorx. Astfel, am discutat despre ce înseamnă queer și lungul său parcurs semantic, despre felurile în care „se simte” sau nu că cineva este mai degrabă poet sau dramaturg, despre fluiditatea identității și căile prin care aceasta este injust restrânsă… dar și despre the nitty-gritty, procesul de jurizare și de ghidaj în sine.
Irina Balcu: Termenul queer a avut un parcurs polisemantic interesant, chiar dacă destul de restrâns față de alți termeni. Inițial a semnificat „ciudățenia”, pentru ca mai apoi să semnifice „homosexualitatea masculină” și, în cele din urmă, „nonheterosexualitatea” și, mai mult decât atât, „neconformarea la sexul atribuit la naștere”. Care este nuanța queer pe care o folosiți cel mai des?
Denisa Ștefan: Pe peretele de care mi-e lipit biroul am o bucată de hârtie pe care scrie „NATURE IS QUEER”. Pentru mine „queer” este cel mai larg adjectiv, cel mai umbrelă termen, deoarece nimic pe lumea asta nu este „normal”, totul este „queer”. Când zic queer mă refer la diferit, în primul şi în primul rând, iar asta se bazează pe simplul fapt că nu există două lucruri, doi oameni, două orice care să fie identice. Prin urmare, totul e queer, totul e diferit, fiecare frunză, fiecare tip de gândire, fiecare sexualitate, identitate etc. E un termen simplu care se referă la diferenţele dintre corpuri, energii – iar tocmai diferenţele astea, fiindcă există între tot şi toate, sunt singurele lucruri „normale” după mine. Practic am înlocuit „normal” cu „queer”.
Adrian Schiop: Ca un termen-umbrelă pentru oamenii care nu vor să se identifice cu constructele de gen.
I.B.:Cu ce aspect al queerness-ului vă identificați cel mai mult?
D.Ș.: Fluiditatea. Totul este în continuă moțiune – universul, omul, gândirea, natura. Starea fluidă e starea principală a existenţei.
A.S.: Eu vin, ca minerii, din străfundurile anilor 90, mi-e greu să mă identific, ca tataie, cu queerness-ul, pur și simplu sunt prea bătrân pentru asta. E un termen pe care pot să-l înțeleg intelectual; mă bucur însă că tinerii au curaj să subvertească normele de gen, să aleagă să fie nici-nici. Altminteri, mă consider bărbat gay.
I.B.: Smochinele sunt fructe pe care le consumăm de obicei în forma lor prelucrată, uscată. Smochinele din volum au avut nevoie de prelucrare? Care a fost cea mai mare provocare, a usca stiluri prea pline sau a îmbogăți ceva ce se anunța schematic?
D.Ș.: Cred că smochinele au devenit un simbol pentru stânga şi comunităţile queer, cel puţin aşa mi se pare. A fost mai greu de subţiat, de exemplu la Ala Cucu, pentru că Ala are un întreg univers în cap şi deci cunoaşte toate detaliile, cum arată tot, pictează şi desenează, lipeşte şi croșetează şi deci, personajele şi povestea există într-o stare foarte amplă în capul Alei. Pe hârtie însă a fost destul de greu de pus, fiindcă cititorul are nevoie de aceste detalii, iar Ala scrie în izbucniri, cu forţă, dintr-o dată, iar aceste paragrafe trebuie mai apoi unite, lucrate, cât să se prezinte [cât mai] omogen.
La Săndulescu a fost invers – a trebuit să intervin pentru a da contur poveştii, pentru a umple. Mai greu e, cred, să dezbraci un text, decât să-l îmbraci. Dacă scoţi ce era mai bun şi laşi părţile mediocre?
A.S.: În principal, eu m-am ocupat de prozele mai clasice, nu am apetență pentru zone experimental-poetice. Pe șleau, mă depășesc. Din fericire, am făcut echipă cu Denisa Ștefan, care se mișcă ca peștele în apă în zona asta… Însă, pe de o parte, call-ul s-a bucurat de un succes neașteptat, pe de alta, proza queer a depășit de ceva ani criza de creștere, nu mai sună amatoristic. Intervențiile au fost așadar minimale: Răzvan Andrei e poet și editor (face deci el însuși editare de texte), Roxana David scria cu o mână foarte sigură de la textul ei de debut din precedenta antologie queer, Plastic în carne, și are toate calitățile pentru a deveni o prozatoare de prim-rang (aștept de la ea un roman), iar Adrian Duță a fost surpriza volumului: deși povestirea lui mizează pe lirism (un pariu îndeajuns de riscant în el însuși, în risc de a pica în kitsch), textul e impecabil construit narativ, iar finalul crește organic din narațiune.
I.B.:În volum există autori, autoare și autorx care provin din zona poeziei și a dramaturgiei. Care sunt particularitățile celor care provin din alte zone literare?
D.Ș.: Nu-mi place şi nu prea cred că diviziunea asta, poet/prozator/dramaturg, are un rol atât de benefic pe cât s-ar crede. Un scriitor e un scriitor. Cum e aranjat textul e important, nu zic nu, mai ales de la postmodernism încoace, dar literatura în general te formează, autorii pe care-i citeşti te formează, nu formatul textelor. Luna, sper că se vede, e atît de poetă pe cât e de prozatoare. Cosmina la fel. Există poezie şi-n proză, dacă îndrăznești să o scrii şi să o urmăreşti. La Roxa se vede proza mult mai bine definită, dar asta ţine de ea şi de faptul că e o prozatoare bună.
A.S.: Gabi Sandu vine din dramaturgie, dar a tot recidivat, în interludiile dramaturgice, cu proze scurte. Pe scurt, nu e în niciun caz un amator – iar formația de regizor-dramaturg joacă în favoarea lui. În cazul de față, textul e tăiat minimalist, în secvențe, cu roluri narative precis definite, iar textul are un concept, o idee, de la început, pe care povestirea o desfășoară. Ca dramaturg, trebuie să cam știi de la început să subiectul, să ai în cap un sinopsis aproximativ, pe care să-l spargi în secvențe de showing.
I.B.: Care sunt particularitățile voastre, ca poet și poetă care s-au remarcat de asemenea ca prozator, respectiv prozatoare?
D.Ș.: N-aş şti să zic. Când scriu, nu mă las înghiţită de stilul în care se presupune că scriu. Scriu – apoi se pun etichetele. Nu-mi prea plac etichetele oricum. Dar lumea se omoară pentru şi după ele. Poate tocmai de aia nu-mi plac. Vlad mă prezenta înainte oamenilor ca fiind „poetă” şi mereu îl corectam: zi scriitor că nu scriu doar poezie. De scris, scriu. Etichetele vin din afară, nu de la mine.
A.S.: Mă flatează că mă vedeți ca poet, deși am un singur volum de poezii, adunat din „ocazionale”, și patru romane. Nu cred că sunt un cititor foarte avizat de poezie, sunt hectare întregi din poezia modernistă și contemporană, care îmi scapă. Eu și proza experimentală suntem continente diferite.
I.B.: Cum a decurs procesul de jurizare a textelor trimise pentru rezidență? Au fost decizii dificile?
D.Ș.: Am citit şi recitit şi ne-am văzut online să discutăm, eu, Adi şi Vlad (Viski n. r.). Ne-am coordonat uşor. Pe mine m-au interesat mai multe tipuri de queer – aşa i-am ales, să nu fie doi cu stil la fel. Asta se vede, sper, şi-n textele din antologie. Am primit multe texte, majoritatea focusându-se pe sex şi sexualitate, or, pentru mine, cum am spus mai sus, queer nu stă doar în astea două lucruri. M-a interesat stilul, povestea, personajele, dar mai ales să iasă din tiparele în care lucrează majoritatea.
A.S.: Cum zicea și Denisa, am privilegiat textele care trec dincolo de focalizarea maniacală pe acte sexuale, alegând care sapă mai adânc în existența queer și în modurile ei de raportare la lume. Și, cum zona experimentală îmi scapă, m-am focalizat în special pe textele cu structură mai clasică, cu personaje, evoluții. A fost salutară colaborarea cu Denisa, n-aveam instrumente să discern talentul în prozele pulverizate, fără schelet narativ.
I.B.: Când ghidați rezidenții, a existat teama de a oferi prea mult, de a amuți vocea celuilalt scriitor și a o acoperi cu vocea proprie?
D.Ș.: Nu tocmai, fiindcă am încercat să le dau feedback bazat pe propriile lor idei, nu să mă inserez eu în text. Tocmai asta e şi ideea – de a ghida, de a ajuta, de a oferi sprijin şi idei, nu de a te amesteca în textul altuia.
A.S.: Nu a fost necesar. Textele erau deja închegate. Am făcut mostly editare stilistică, formulări imprecise sau nefericite, fraze încâlcite sau gâfâite, explicitări inutile.
I.B.: Cosmina Price, de exemplu, a pornit în demersul curajos de a urmări un personaj genderqueer. Cum este să scrii despre cineva care nu se identifică într-un gen binar într-o limbă atât de dependentă de categoria (gramaticală și nu numai) a genului? O întrebare pe care pe această cale i-o adresez și ei, dar și vouă, ca persoane care au urmat îndeaproape acest demers.
D.Ș.: I-am arătat Cosminei întrebarea şi ea zice aşa:
C.P.: Personajele mele sunt, de regulă, reflexii ale tipului de text pe care îl scriu. Apariția unor personaje fluide este, în cazul meu, strâns legată de scrierea unei literaturi care nu caută să se conformeze normelor unui peisaj literar profund divizat și el, la fel ca limba, în categorii, inclusiv de gen. Totuși, nu simt categoriile acestea ca pe niște piedici, îmi place să îmi fac drum printre ele, mai ales când drumul respectiv nu ajunge să poarte numele de experiment. Cred că mi-ar plăcea să primească mai multă legitimitate textele queer, alături de personajele lor care urmăresc, desigur, tipologii umane și pe care nu le-am numi, din respect pentru diversitate, experimentale.
D.Ș.: Mi se pare că a zis foarte bine ce a zis (Cosmina Price n.r.), aşa că mai adaug doar atât: spargeţi tiparele, dragi scriitori. „Ce se vinde” nu ar trebui să fie standardul, nici scopul, ci ceva de care să te bucuri după ce ai scris ce ai vrut să scrii şi cum ai vrut să scrii. Cititorii nu fac scriitorul. Un pronume nu face omul. Identitatea stă în mai mult de atât: în cum gândeşti, cum şi ce simţi, cum te îmbraci, cum te mişti, în reacţii, cum vorbeşti, în credinţele pe care le ai şi codul moral după care te mişti pe axa vieţii. Spargeţi tiparele. Ieşiţi din tipare. Construiţi altele. Nu vă lăsaţi.
A.S.: Întrebarea asta mă depășește, sorry. Am 52 de ani, mă uit la Antene, mă gândesc să mă apuc de pescuit. Pasiunile mele de după 45 sunt sociologia, economia politică, încălzirea globală și soluțiile pe care le oferă socialismul chinezesc la asta. Preocupări de babă, cum ar veni.
Indiferent dacă preocupările sunt sau nu din sfera băbistică, Smochina se anunță o antologie care transcende toate sferele, iar ieșirea ei în lume se va face foarte curând.
