Când începi să ai o vârstă serioasă? Atunci când mai sunt exact trei zile până la ziua ta și îți spui „în 72 de ore, voi avea o vârstă serioasă“. Post-tinerețea începe mai devreme pentru unii și mai târziu pentru alții. Dar indiferent când, ea se întâmplă.
Iată aici o cale de a fi fresh fără ca Puya să continue cu „nu-i bine deloc“. Cu ajutorul tricourilor de bumbac 100% TREPAWEAR.
Apelează la nostalgia aia bună
Una e să fi crescut cu muzica de pe Atomic și să fi aflat din Blestem de la Etnic ce e aia ironia, atunci când fata în negru îi urează instanței masculine „Să te-ngrași ca scândura“, și alta e să fi descoperit pe internet Lasă-mă papa la mare.
Nostalgia de om tânăr e nostalgia de om care nu a fost într-adevăr acolo. Și foarte bine că a fost cruțat de așa ceva.
Poți invoca acest truc tineresc cu:
Exista o vreme când țigările nu aveau filtru, așa că propriul plămân suporta furia tabacului. „Plămân“ la singular din motive evidente.
Tot aici intră și tricourile vintage din bumbac prespălate, care amintesc de un 2000 deja prăfuit (știai că cei născuți atunci au acum 24 de ani?):
Un alt truc cu care nu poți da greș este acela de a combina meme vechi și noi. Tinerii nu iubesc nimic mai mult decât tricourile din bumbac conceptuale postironice:
Și accesoriile edgy au un rol-cheie în a nu te da de gol ca membru al generației cu cheia la gât. Folosește cu încredere patch-uri pentru a da un aspect DIY gecii Kenvelo din 2013:
Ai grijă. Sunt ideale patch-urile cu figuri recognoscibile, precum criptizii tăi preferați. Dacă alegi patch-uri cu trupe, vei căpăta automat patină de roacher, ceea ce te face simultan cu 50% mai bătrân și mai tânăr, efectele neutralizându-se reciproc.
Cum se poartă patch-urile? Simplu: le aplici pe haine cosându-le sau folosind fierul de călcat. Peticele rezistă la spălări repetate.
Ai aflat răspunsul la cum poți păcăli oglinda și e-tineretul în blugi largi că ești mai aproape de ei decât de cei de 30 sau 40+.
Dar știi de ce vrei să o faci? Oare să fie din faptul că un om extrem de tânăr consumă mai mult? Că este încă la începutul carierei, exploatabil financiar? Că tu ai interiorizat toate cele de mai sus? Nu știm, noi suntem stiliști, nu terapeuți politologi.