Cenaclul Visceral își lansează antologia de pescuit astral la Bookfest 2024

„Haha, ai zis cuvântul!”, se aude atunci când cineva, prins în patosul discursului, aruncă epitetul „visceral”. Cuvântul, doar mai puțin de bonton decât „ontologic” sau „dialectic”, este și denumirea unui cenaclu format la începutul anului 2023, după îndelungi discuții desfășurate în anul precedent. În scurta sa viață, Visceral a luat cu asalt scena poetică tânără din București și nu numai. De la seri de poezie în casele membrilor și până la lecturi publice ample nu a părut să fie cale lungă. Însă „Visceralii” dau mai multe detalii despre parcursul lor și arată ce a stat în spatele acestei creșteri. Acum pe cale să publice prima lor antologie de poezie la Dezarticulat Books, în cadrul Bookfest, membrii cenaclului privesc spre toate etapele formatoare. Și, în stilul lor caracteristic, rămân în același timp concentrați asupra viitorului.

Volumul poate fi precomandat de pe site-ul nostru sau achiziționat din rețeaua națională de librării Cărturești.

Cenaclul a organizat până acum șapte Laboratoare, evenimente în cadrul cărora poeții consacrați au momente performative, urmate de sesiuni de open mic. Un eveniment inedit a fost Visceral Impex, în cadrul căruia au fost invitați performerii Florentin Popa, Mădălina Căuneac, Anastasia Fuioagă și Cătălin Șuteu, veniți tocmai de la Cluj. Dacă toate lucrurile acestea sună prea serios, nu vă temeți: Visceralii și-au păstrat și spiritul ludic. Evenimentul „Poezie și M**e” ne spune tot ceea ce trebuie să știm în acest sens. Haideți, așadar, să-i cunoaștem mai bine. 

1. Debutul autorilor din cenaclu va avea loc foarte curând, la Bookfest. Cum vă simțiți știind că ați creat o antologie?

Suntem fericiți și entuziasmați că împreună am construit o carte. Este o idee care a răsărit din primele întâlniri, dar nu am îndrăznit să ne imaginăm că vom reuși să realizăm acest proiect la momentul acela și a devenit de-a lungul timpului un fel de “sperăm că o vom face și pe asta”. 

Am putea spune că procesul de a crea antologia împreună a fost mult mai important decât antologia în sine. Am crezut că atunci când poemele noastre vor apărea pentru prima dată pe hârtie, vom fi foarte entuziasmați pentru obiectul în sine. Și suntem, dar lucrând la manifest în jurul a trei laptopuri, am simțit un sentiment de comunitate și de înțelegere pentru care suntem foarte recunoscători. E și un moment care vine cu multă responsabilitate, pentru că e prima dată când ieșim în lume și spunem “noi asta credem.”

Suntem foarte mândri unii de ceilalți și ne bucurăm pentru oportunitatea pe care ne-a dat-o Felix și pentru ajutorul lui Vlad (și că ne-au suportat). Antologia e ceva tangibil, dincolo de munca noastră colectivă. Faptul că am pus cu toții cap la cap some of our best work ca să iasă un produs final pe care poți pune mâna și-l poți avea în bibliotecă ni se pare ireal.

2.  Cum s-a format Cenaclul Visceral?

Ideea cenaclului a apărut în iulie 2022, când Călin și o prietenă căutau un spațiu unde să se întâlnească cu alți pasionați de poezie. Nu știau de Institutul Blecher, de atelierele Mornin’ poets sau de alte locuri dedicate poeziei. Orașul era foarte gol în perioada aia și ceva ca Visceral în mod cert nu exista. 

„Dar îți dai seama că am putea să ne facem și noi o chestie dacă vrem?”. Până la urmă nu era nimic care să îi oprească. Planul era un cont de Instagram pentru open call, să îl promoveze și după să selecteze oamenii care le plac. În vara aia s-au întâmplat mai multe lucruri și s-au certat, dar în ianuarie 2023 au continuat discuțiile despre cenaclu. 

Au postat open call-ul, au început să dea follow la persoane care li se păreau mișto și au plătit 150 de lei la Instagram pentru promovarea postării. În februarie am ținut prima întâlnire într-o sufragerie din Piața Muncii, care a mers fix cum trebuia să meargă. Părea că toți simțeam că luăm parte la începutul a ceva important, iar dinamica de grup pe care o avem în prezent a început să se vadă de atunci. Întâlnirile astea au fost singura noastră formă de activitate până în toamna lui 2023, când am trecut, odată cu site-ul și cu Laboratoarele, la o etapă nouă în care încă ne aflăm. Oricum, nu cred că momentul apariției noastre e ceva întâmplător, ci pare că facem parte dintr-un zeitgeist. Bucureștiul pur și simplu a prins viață în 2023.

3. Cum s-a simţit tranziţia de la un cerc de prieteni care se întâlnea în sufragerii la o reţea poetică?

Lucrurile au evoluat organic, nu ne-am propus de la început să fim mai mult decât poeții din sufragerie. Mergând la diferite evenimente ne tot răsăreau idei despre cum am face lucrurile în felul nostru, glumeam și spuneam „lasă că ne facem noi seară de poezie”. Și am tot glumit până chiar ne-am făcut, am lansat Laboratoarele Visceral împreună cu site-ul și am pus în practică ideile și convingerile pe care le avem față de poezie. Responsabilitatea gestionării unor astfel de platforme poate fi uneori copleșitoare, am avut momente în care simțeam că se pierde legătura dintre noi ca poeți și e înlocuită de niște task-uri și deadline-uri. Am vrut mereu să fim serioși și consecvenți în tot ce facem, asta vine cu multe sacrificii și compromisuri, pe care am învățat să le gestionăm în timp.

4. Cât contează networkingul ca tânăr poet?

Networkingul este super important. Să vezi oameni care discută despre poezie și să poți să participi și tu la discuție ca tânăr poet este o experiență importantă. Te poate încuraja, te poate descuraja, te poate face să înțelegi ce înseamnă procesul de creație, să-ți dai seama ce faci bine și ce nu faci bine, te ajută să îți înțelegi propriile gusturi, cum te raportezi la poezie și unde este locul tău. Deși noi ne-am format o comunitate în miniatură în cadrul cenaclului, uneori e bine să ieșim din propriul nostru univers pentru a face schimb de idei și cu ceilalți. E cu atât mai bine dacă în tot procesul ăsta ne apropiem unii de alții. Poezia nu mai e ceva individual, solitar, ci poate căpăta dimensiunea asta comunitară.

Acum sunt din ce în ce mai multe evenimente care aduc împreună poeți din atâtea generații. Poți ajunge random la o seară de poezie sau o lansare de carte și poți pleca de acolo cu niște discuții și sfaturi foarte bune, cu noi prietenii și oportunități de expunere. It’s a lot about being in the right place at the right time. Când oamenii te văd la față și te umanizează, sunt mult mai dispuşi să îți propună oportunități, mai ales dacă te știu talentat și serios. Puțin mai rar te caută cineva special pe internet.

Totuși, networking-ul din lumea asta se distinge prin faptul că pentru mulți poeți, arta pe care o practică nu este (și) o sursă de venit. Interesul de cele mai multe ori e unul autentic, de împărtășire și ajutor reciproc.

5. Teaser pentru cititorii antologiei: care sunt temele pe care Visceralii le tratează cel mai des în textele lor?

Familie, iubire, natură, politică, morți, traumă, prieteni, medicină, chestii politehniste, subiecte queer feministe și alte chestiuțe din cotidianul unui tânăr gen Z.

6. Nu v-aţi temut că termenul „cenaclu” o să aibă o conotație învechită, care nu va prinde la autorii și autoarele la început de drum?

Nu prea aveam alt termen care să descrie ce voiam noi să facem. Poate “colectiv artistic” s-ar fi apropiat, dar în acelaşi timp nouă ne-a plăcut rezonanța pe care o are “cenaclu”. Ştii din prima că e vorba de un loc unde mergi să-ți citeşti poeziile şi asta compensează pentru eventualele neajunsuri ale cuvântului. Mai ales în contextul în care noi îl folosim mai mult ca să ne referim la noi ca organizaţie, iar evenimentul nostru se numeşte “Laboratoarele Visceral”.

Oricum, noțiunea de cenaclu așa cum există el în zilele noastre se delimitează foarte mult de înțelegerea termenului în sensul lui clasic. Pe lângă lipsa ierarhiei și autonomia, componenta esențială funcționării noastre e naturalețea. Suntem 13 oameni care ne mai nimerim în aceeași cameră, nu ne întâlnim la teatrul Ion Creangă din București.

E vorba de un reclaiming al termenului de cenaclu. E un cuvânt mare, așa e, cade greu, tocmai d-aia e important să propunem o altfel de poveste despre cum arată un cenaclu. Mai toată lumea asociază ideea de cenaclu cu acest loc în care un mare preot al literaturii îi torturează pe niște tinerei… așa foarte tough love, că uite ce bine le-a făcut până la urmă. Vrem să arătăm că se poate și altfel, că abuzul nu face parte integrantă din formarea artistică. De altfel, colegii de la Cenaclul X deja s-au angajat în demersul ăsta de redefinire; venim și noi să mai subliniem ideea. 

7. Sunt foarte multe conflicte pe scena poetică românească. Cum vă simțiți navigând o astfel de scenă? Este posibil să evitați conflictul?

Conflictele apar de cele mai multe ori din cauza unor ego-uri și ambiții personale care câteodată nici nu au treabă cu poezia în sine. Totuşi, fiind vorba de o bulă mică, oamenii au şi o oarecare ezitare să aibă conflicte deschise sau să rupă permanent legături din motive triviale. Privim lucrurile astea ca pe un mod de a învăța cum să (nu) fim și  cum să gestionăm mai bine ceea ce facem. Încercăm să păstrăm distanța față de ceea ce nu ne privește și din momentul în care ne-am deschis către public, am încercat să clădim un spațiu unde genul de conflicte pe care le-am mai văzut desfășurându-se să nu aibă un loc, mai ales când e vorba de abuzuri, discriminări, dublu standard etc.

8. Lumea cărții în general și a poeziei în particular nu este una foarte bogată în resurse financiare. Conform unor statistici, „visul românesc” este acela de a fi scriitor și a trăi exclusiv din asta. Credeți că este posibil? Și, mai mult, v-ați dori să fiți scriitori full-time?

Probabil tuturor ne-a trecut prin minte, după o seară de duminică în care ne-am bucurat atât de mult de poezie și ne-am gândit cu groază că luni e zi de muncă/facultate, cât de mult ne-am dori să putem trăi exclusiv din scris. E dificil să privești scrisul ca pe ceva ce faci când nu muncești la alt job, când ți-ai dori de fapt ca el să fie pe primul loc. Trebuie constant să te deconectezi și reconectezi dintr-o lume în alta, mai ales dacă activezi în domenii care n-au legătură. Există sigur și avantaje în a activa într-un alt domeniu. De multe ori îți iei inspirația pentru poezie de acolo.

Să trăiești din scris în România anului 2024 este un privilegiu, fie că vorbim de presă sau zona de comunicare. E imposibil dacă ai un job în zona creativă să faci pauză cu totul de la scris, dacă asta îți pune o pâine pe masă. Așa, ajung proiectele personale să cadă pe plan secund și îți iei pauză de 3-6 luni acolo unde îți permiți. Când vine vorba de piața de carte de la noi, e cu atât mai greu să îți duci traiul pornind de la ideea de a fi scriitor full-time, scrisul plătește ori în redacții, ori în agenții, în funcție de ce clienți ai. Și chiar și așa, din păcate, nu plătește suficient.

Momentan scrisul full-time nu cred că e o alternativă pentru niciunul din noi, atât în plan personal, cât și în contextul muncii culturale pe care o desfășurăm, care se sprijină pe finanțare internă.

9. Care este cea mai mare dificultate cu care se confruntă Cenaclul Visceral?

Răspunsul la întrebarea asta se leagă oarecum de întrebarea anterioară. Dacă e greu să fii scriitor full-time, e cel puțin la fel de greu să lucrezi ca voluntar într-un proiect care ușor ușor devine full-time, dacă ai deja job sau facultate. Mai ales că (din fericire) apar tot timpul idei și proiecte noi legate de cenaclu, ceea ce ne bucură, dar este și destul de greu de gestionat ca ceva extra. Partea bună e că suntem împreună în asta, iar când cineva e în sesiune, face rocada cu cineva care e mai disponibil, și tot așa. Plus că trecem prin dificultățile oricărui poet: writing slump, să fii deconectat emoțional, lipsa de timp etc. E bine că suntem împreună să ne susținem și sfătuim.

10. Care este appeal-ul poeziei (atât pentru pasionaţii de literatură, cât şi pentru cei care abia o descoperă)?

Poate cel mai mare appeal al poeziei este accesibilitatea ei. Fie că ești cititor sau scriitor, poezia nu-ți cere decât să stăpânești o limbă și să ai un mediu de stocare (memorie, hârtie, notes app). De aici decurge o foarte mare libertate, libertate care lipsește din cele mai multe compartimente ale vieții noastre. Sigur, dup-aia fiecare bulă și microbulă din lumea literară are regulile ei după care trebuie să te ghidezi dacă vrei să fii acceptat. Dar doar dacă vrei să fii acceptat. E perfect respectabil să scrii poezie de plăcere și să-ți ții textele într-o agendă sau să le împărtășești cu prietenii.

Important ni se pare și conceptul de found poetry și de poezie neintenționată (Flo Popa), ideea de a găsi și a vedea poezie în aproape orice corp de text chiar dacă nu ăsta i-a fost scopul este (pe lângă un exercițiu ludic foarte mișto) un mod de a vedea viața altfel, de a vedea de fapt că poezia este și într-o pagină de wikipedia și într-o melodie rap și într-o înjurătură aruncată de un boltist în trafic și într-o bârfă a cărei acuratețe este îndoielnică. Basically everywhere, nici nu trebuie să conțină cuvinte propriu-zis “poezia”. Deci poezia aproape că devine un stil de viaţă care, deși are dezavantaje și poate fi stresant, credem că e extraordinar de frumos și că poate ajuta pe oricine să treacă prin tot felul de fucked up shit mai ușor: write a poem about it and you’ll end up feeling better.

Consumul de poezie are un impact emoțional la fel de mare precum proza, dar cantitatea este mult mai digerabilă în orice circumstanțe (acasă, în natură, în mijloacele de transport în comun).

Poezia nu e o autostradă, așa cum e proza, sau cel puțin nu compune autostrada din aceleași elemente ca proza. Dacă proza ar fi drumul propriu zis, poezia ar fi o dacie crem oprită pe dreapta, un cuib de barză, un biciclist care pedalează alert, o benzinărie cu culorile șterse de soare, sunetul dubios de la motor etc. Appeal-ul ei e că reconstruiește memoria din toate lucrurile astea mai mari sau mai mici, detalii, imagini, simțuri. Ești ca un copil într-un road trip care se uită pe fereastră și înregistrează tot.