Uncategorized
7 recomandări de benzi desenate de la Alin Răuțoiu
feb.
Proiectul Dezarticulat a suferit numeroase mutații de la nașterea sa, însă în 2022 a recuperat ceva din formula originală, reușind să publice traducerile a două romane grafice de excepție în colecția Comix, colecție pe care o vom spori de la an la an.
În spațiul românesc s-a cam depășit în sfârșit împotrivirea defensivă față de bandă desenată, însă mai mult printr-o muzeificare a mediului. În cadrul newsletterului, momentan în hiatus, Circulara literară am încercat să recomand săptămînă de săptămînă opere care scapă printre degete, care nu sînt recunoscute drept capodopere, nici nu au o nișă comercială incredibil de bine stabilită, dar care sînt vii, în dialog cu lumea socială, cu istoria, cu mediul ales, cu genul în care operează sau chiar cu instrumentele prin care sînt produse.
În cele ce urmează, poftiți cîteva dintre recomandările respective. Nu e o listă o aspirațiilor noastre editoriale, dar e o schiță a unui raft unde ne-am simți ca acasă.
Seven little sons of the Dragon
Ryoko Kui a luat lumea cu asalt prin Dungeon Meshi/Delicious in Dungeon, dar colecția de povestiri Seven Little Sons of the Dragon mi-a cîștigat complet admirația, fiind un adevărat tur de forță. Așezate sub umbrela genului fanatsy, cele șapte povești strînse în volum nu ar putea fi una mai departe de cealaltă în subiect, ton sau abordare grafică. De la povești de răzbunare într-o Japonie medievală mitoligizată, la fantasy grim dark eurocentric sau urban fanatsy contemporan, numitorul comun al colecției, făcînd abstracție de calitatea excepțională a fiecărei opere, stă în seriozitatea cu care Ryoko Kui tratează elementul fantastic, găsind mereu noi unghiuri să ajungă la un tragism umanist.
Curse of the Chosen
Curse of the Chosen, în ciuda brandingul foarte Young Adult, este o bijuterie de poveste fantasy care amintește mult mai mult de acea perioada a genului cînd s-a debarasat de didacticism, dar nu s-a rigidizat și codificat în subgenuri atît de metodic articulate că dispare orice fel de fantastic sau straniu din operele parcă scrise de roboți, pentru roboți. De fapt versiunea originală, pe care o am în bibliotecă, poartă numele de Geis, iar copertele comunică mult mai corect natura materialului. E ciudat și atipic, dar nu face un scop din a prezenta insolitul, personajele sînt rotunde, dar într-un fel organic și uman, nu prin alegerea unor caracterizări șocante, firul epic este mai degrabă un ghem de ițe prin care unele personaje ajung să înțeleagă că doar împreună pot trece prin necaz, dar asta nu apare ca un proiect programatic deconstructivist.
Toate aceste trăsături sînt de asemenea aplicabile graficii lui Alexis Deacon, scriitura și arta venind ca un pachet indisolubil. Triumful său mi se pare că stă în felul în care reușesște să deșlefuiască genul fantasy, să-i redea textură, profunzime și unghiuri imprevizibile, fără a pica în jocuri postmoderniste. E o poveste bună, realizată foarte bine, dar cel mai important, cere de la cititor disponibilitatea de a-i accepta propriile criterii de calitate, de a intra într-un dialog cu opera și nu cu genul, așa cum este el construit de industria de carte și de către fani.
R.I.P Comicks
Pentru că toți artiștii de pe muribundul Twitter au decis să transforme scepticismul legitim față de arta AI într-o isterie cringe și contraproductivă, am decis ca săptămîna asta să vin cu o recomandare contrariană. R.I.P Comicks din partea inimitabilului autor și critic Abhay Khosla este o serie de webcomics realizate folosind tool-ul Midjourney și sînt printre cele mai interesante benzi desenate americane pe care le-am citit în ultimii ani.
Khosla nu doar că și-a băutut capul ani de zile să înțeleagă cum funcționează mediul, dar a și făcut destul de multă creație în el de-a lungul timpului, ceea ce face R.I.P. Comicks să se remarce față de alte tentative mult mai virale de a face banda desenată cu un AI. În primul rînd AIul este folosit ca un instrument, nu un mijloc cinic de a scoate un lucrător din ecuație. În al doilea rînd, chiar funcționează ca BD, pentru că selecția cadrelor și aranjarea lor în pagină e făcută metodic, cu intenție și cu respect pentru arta secvențierii, nu doar pentru a umple abrambura spațiu gol pe o pagină cu casete.
Dar cel mai important, Khosla lasă outputurile pline de artefacte și clișee ale AIului să contamineze scenariul cu un onirism mereu la limita coșmarului. Astfel, episod cu episod, webcomicul devine mai puțin o serie de pastile care exploarează calitățile estetice ale noii tehnologii și mai mult o meditație asupra genului și a producerii artei de consum în categorii bine define, după tipare clare, țintite către demografice precise.
Girl Town
Publicată în 2018 la Top Shelf, Girl Town de Carolyn Nowak strînge la un loc cinci povești realizate de autoare de-a lungul timpului, trei scoase în auto-ediție, două inedite.
De-a lungul volumului Nowak traversează estetici și genuri, dar cîteva fire roșii străpung poveștile într-un întreg mai puternic decît fiecare componentă izolată. Deși variază de la poveste la poveste folosirea culorii, proporționalitatea personajelor, mijloacele prin care reprezintă lumina și textura, desenatoarea vine mereu cu un ochi care descoase, fără a distruge. Fie că este vorba de paginile izometrice în care pereții se topesc sau de personajele deseori prinse în nud, îmbrăcîndu-se sau spălîndu-se, desenul ei trădează vulnerabilitatea, nevoia de intimitate împărtășită și apropriere, resimțite de toate protagonistele ei.
BTTM FDRS
Darla trăiește viața romantică a artistului boem care se mută într-un cartier rău famat, fiindcă doar acolo își permite să locuiască în orașul care-i va îndeplini visele. Desigur, Darla ar putea cere mai mulți bani de la părinți pentru o chirie mai decentă, dar asta i-ar leza credibilitate, nu și-ar mai trăi autentic opera. Din nefericire, impunătoarea clădire brutalistă în care tocmai s-a mutat nu este bîntuită doar de politici socio-economice rasiste, ci și de creaturi mult mai telurice.
Prin BTTM FDRS, Ezra Calyton Daniels și Ben Passmore realizează un roman grafic care se înscrie în horrorul social al lui Wes Craven sau John Carpenter, unde convențiile genului sînt acceptate ca niște limite împotriva cărora să-și exercite creativitatea și nu ca un pretext de a spune o poveste unde se dovedește în cele din urmă că monstrul era de fapt gentrificarea.
Alienation
Publicată inițial între 2016 și 2017 într-o serie de zine trase la Xerox, strînse apoi în 2019 într-un singur volum la Fantagraphics, Alienation de Inés Estrada este o reflecție în cel mai analog stil posibil asupra lumii digitale în care ne refugiem de vicisitudinile lumii reale.
Desenul ei aduce cu mîzgîlelile produse în timpul unei ore de curs plictisitoare, trecând de la reprezentări dezarmant de simple la ilustrații detaliate monomaniacal din simpla plăcere de a vedea urma instrumentului de scris, păstrînd mereu aceeași aparentă naivitate sub care se ascunde totuși metodă și precizie. Este un desen care evocă starea de visare nu (doar) prin reprezentări fantasmagorice, ci în primul rînd printr-un stil care pare constant să trădeze inconștientul prin caracterul involuntar al celor puse pe hîrtie.
Prin această manieră grafică Estrada spune o poveste despre escapism fără a fi tezistă sau moralizatoare, din contra, remarcând limitele din ce în ce mai circumscrise de a răspunde problemelor cu care ne confruntăm, fără însă a cădea pradă unui nihilism poptimist care ignoră perversitatea felului în care lumea reală și fantasticul se contaminează reciproc tocmai pentru a strînge și mai mult spațiul posibil de manevră. În 2050, cînd se petrece acțiunea din bandă, singura soluție mai poate fi un mesia hibrid om-inteligență artificală; pentru noi încă nu e atît de rău și mai putem lupta pentru a nu ajunge acolo.
Absolom
Toți Polițiștii sînt Nemernici, iar cel mai mare nemernic este eponimul inspector Harry Absolom. Harry e măcinat nu doar de cancer, dar mai ales de conștiința funcției sale în lume. Prin violență și subterfugiu susține un sistem infernal în care cei născuți în poziții de privilegiu îi sacrifică pe toți ceilalți pentru propriul deliciu. În cazul acestui serial din 2000AD descrierea nu e vreo metaforă stîngist-lozincară: Absalom conduce o unitate specială care asigură echilibrul diplomatic dintre tronul Angliei și ducii Iadului, aflați într-un pact foarte productiv încă din secolul al XVI-lea, dar ale cărui granițe sînt mereu forțate de ambele părți cu instincte cotropitoare.
Cu ecouri din From Hell, Hellblazer, Hellboy și The Laundry Files creația lui Gordon Rennie și Tiernen Trevallion se înscrie într-o tradiție de opere care împletesc ocultismul, istoria, studiile urbane și situaționismul cu thrillerul sau ficțiunea de mister, remarcîndu-se prin înlocuirea melancoliei, a calmului intelectual care caracterizează de obicei aceste lucrări, cu răbufniri cathartice și umor atît de vitriolic că poate provoca doar rîs nervos.
