Uncategorized
Troțkiști în spațiu: Posadism, ozn-uri și comunism apocaliptic
oct.
Juan R Posadas nu era un adept obișnuit al teoriilor propagate de Lev Troțki. Programul său revoluționar includea idei precum nașterea socialiștilor în spațiul cosmic, beneficiile războiului nuclear și comunicarea oamenilor cu delfinii. Iată povestea unuia dintre cei mai ciudați gânditori politici din lume.
Când ne gândim la cultul OZN-urilor, avem impresia că avem de-a face cu diverse grupări naive și fanteziste, secte religioase înfricoșătoare sau chiar grupuri neonaziste convinse că farfuriile zburătoare au sediul într-o bază secretă din Antarctica. Dar a existat un serios cult OZN la capătul opus al spectrului politic: un cult OZN troțkist.
Vrei să afli mai multe despre posadism? Comandă acum cartea Vreau să cred. Posadism, ozn-uri și comunism apocaliptica de A.M. Gittlitz.
Membrii acestui cult au fost numiți posadiști (Posadists) după fondatorul lor Juan R Posadas și, la fel ca multe culte OZN, au dat dovadă de o loialitate puternică față de „dragul lor stăpân”. Ei credeau că întâlnirile de gradul 3 erau dovezi că civilizațiile socialiste superioare există în viitor. Credința lor bizară în farfuriile zburătoare nu a fost transmisă prin channeling de către vreo entitate spațială, ci chiar „informată teoretic” de către Marx și Troțki, devenind o extensie logică a materialismului dialectic marxist. Posadas a scris: „Vom călători pe planete aflate la milioane de ani-lumină distanță ca o societate socialistă”.
Fondatorul lor a fost un lider al curentului troțkist din America Latină, un grup select care a condus gruparea the Fourth International după moartea lui Leon Troțki. Alături de textele lor ezoterice despre „farfuriile zburătoare, procesul materiei și energiei, știința, lupta revoluționară de clasă și viitorul socialist al umanității”, posadiștii au predicat și marxismul ortodox și s-au străduit fără încetare să pună la cale o revoluție mondială. Afiliații posadiști din cadrul Fourth International au organizat sindicate și au operat adesea clandestin sub diverse dictaturi. Unii „tovarăși” și-au pierdut chiar viața în această luptă.
Cu toate acestea, gruparea Fourth International nu a luat naștere drept un cult OZN. Troțki a fost exilat în Mexic în 1938 și a lucrat îndeaproape cu marxiștii din America Latină pentru a înființa Fourth International. Partidul Revoluției Socialiste (Partido de la Revolución Socialista) din Argentina a fost afiliat la Fourth International în 1941, iar printre activiști s-a numărat și tovarășul Juan R Posadas.
Nu există prea multe detalii despre viața lui Posadas în afara partidului. Dacă avea o familie, a ținut secret acest lucru. Să fii un troțkist de top era o ocupație care, la vremea respectivă, îți punea serios viața în pericol, așadar era înțelept să fii discret în privința detaliilor personale. Posadiștii au refuzat, de asemenea, sa fie filmați. Tot ce știm este că Juan Posadas s-a născut cu numele Homero Cristalli în Argentina în 1912 și că era de origine italiană. A lucrat ca muncitor necalificat, cizmar și fotbalist profesionist pentru La Plata Estudientes și a organizat un sindicat al cizmarilor și al marochinerilor în Cordoba, Argentina, în anii 1930.
Tot în anii 1930, Juan Posadas a candidat în cadrul Partido Socialista Obrero la alegerile pentru provincia Buenos Aires. A profitat de celebritatea câștigată datorită fotbalului și a început să țină discursuri lungi. Troțkistul argentinian Librorio Justo a participat la o întâlnire din anii 1940 în care Posadas a încercat să cucerească facțiunea lui Justo cu un atac susținut asupra lui, care a durat „câteva ore”.
Posadas a adunat afiliați latino-americani în cadrul partidului Fourth International, sub conducerea biroului local din Montevideo. Aceste partide troțkiste latino-americane au avut o influență importantă în rândul sindicatelor, în special printre muncitorii feroviari cubanezi, minerii bolivieni și muncitorii agricoli din Brazilia. Partidele latino-americane posadiste au fost acceptate ca parte a Fourth International până la cel de-al Treilea Congres Mondial, în 1951, când au fost unificate. Posadas a făcut parte dintr-o comisie care a încercat (fără succes) să reunească facțiunile Fourth International aflate în dispută.
O grupare considerabilă s-a distanțat de Fourth International în 1953, luând în stăpânire biroul latino-american al lui Posadas. Acest grup separat a fost denumit Secretariatul Internațional al Fourth International, sub conducerea lui Michel Pablo. În 1959, Posadas avea diverse conflicte cu cu Pablo, pe care l-a acuzat de „lipsă de încredere”. Totuși, un alt factor i-a determinat pe mulți troțkiști de top să se disocieze de „comportamentul extrem” al lui Posadas. De fapt, mulți au fost alarmați de doctrina lui Posadas în privința războiului nuclear.
O combinație de revoluție și război creată pentru „a scăpa de stalinism și capitalism” a devenit doctrina ortodoxă în rândul troțkiștilor lui Pablo. Dar în mâinile lui Posadas a devenit o obsesie pentru Apocalipsă, completată cu propria sa Judecată de Apoi – denumită sinistru „decontarea finală a conturilor socialismului împotriva sistemului capitalist”.
Teoria „războiului atomic” al lui Posadas a apărut la primul congres Fourth International, care a devenit complet independent. Congresul a avut loc la scurt timp după divizarea definitivă de toate celelalte versiuni ale partidului, respectiv în 1962. La această întâlnire numită „Congresul extraordinar”, Posadas a anunțat : „Războiul atomic este inevitabil. Va distruge jumătate din omenire, va distruge bogății umane imense. Este foarte posibil. Războiul atomic va provoca un adevărat infern pe Pământ. Dar nu va putea să împiedice comunismul.”
Ulterior a adăugat că: „Războiul nuclear [este egal] cu războiul revoluționar. Va dăuna omenirii, dar nu va distruge – nu poate – nivelul de conștiință atins de ea… Omenirea va trece repede printr-un război nuclear și va ajunge într-o nouă societate umană – Socialismul”. Posadas a prezis că războiul atomic era „oportunitatea supremă pentru forțele revoluției mondiale”, care va veni rapid. „După începerea distrugerii, masele vor apărea în toate țările – în scurt timp, în câteva ore”.
Discipolii lui Posadas trebuia să fie pregătiți pentru „mlaștina atomică pe care omenirea va trebui să o îndure înainte de a construi socialismul”. Al 8-lea Congres Mondial a avut o „școală cadru” cu un curriculum care a inclus „Analiza războiului atomic, consecințele sale și sarcinile pentru războiul post atomic”.
Pe măsură ce timpul a trecut, doctrina războiului nuclear a lui Posadas a devenit nerăbdătoare, cerând sovieticilor și chinezilor să se grăbească și să anihileze capitalismul cu o lovitură preventivă. „Războiul preventiv” a fost o doctrină discutată pe scurt în Uniunea Sovietică în anii 1970, dar niciodată cu un entuziasm urgent precum Posadas. China „ar trebui să lanseze războiul acum… ei fac apel la masele lumii să preia puterea acum”, a declarat el în Revista Marxistă Europeană din 1968. Posadas a văzut că pregătirea sovietică pentru război este „însoțită de sprijinul revoluției. Astfel, fiecare buton pe care îl apasă face parte din progresul istoriei.”
Posadas a susținut, de asemenea, opinia delirantă că doctrina sa de război nuclear a fost adoptată de China, declarând că: „Dacă această intervenție de solidaritate fraternă a declanșat războiul din partea imperialismului, imperialismul va pieri… acestea sunt concluziile noastre, pe care și chinezii le trag.” Până în 1970, posadiștii credeau în strategia de război nuclear a Chinei: „Până acum șase luni, chinezii au ignorat total această întrebare. Astăzi, ei au pus această concluzie în centrul analizei lor, luând fraze complete din articolele din Posadas.”
Astfel de apeluri pentru lovituri nucleare preventive ale superputerilor comuniste au fost însoțite de diverse comentarii admirative la adresa tehnologiilor nucleare sino-sovietice. Publicația britanică Red Flag a lăudat cele mai noi armamente nucleare din China: „Salutăm lansarea misilului chinezesc, ca un mare progres științific al Statului Muncitoresc și o mare încurajare pentru masele din întreaga lume”. Ulterior, aceeași publicație a scris: „Salutăm realizările științifice și tehnice ale URSS, care a trimis o navă spațială pe Venus” și „Viva triumful istoric al Lunarkhod-ului sovietic”.
La momentul morții sale, în 1981, Posadas era convins că URSS avea arme nucleare în spațiu. Posadiștii erau mari entuziaști ai călătoriilor spațiale, atâta timp cât realizările de călătorie spațială aparțineau fie sovieticilor, fie chinezilor. A fost doar un scurt salt de imaginație de la idolatrizarea ultimelor vehicule spațiale sovietice la speculații despre OZN-uri.
În vara anului 1968, dorințele arzătoare ale lui Posadas l-au determinat în cele din urmă să lase în urmă Revoluția Mondială terestră și să-și îndrepte gândurile către „alte galaxii și sisteme solare” unde „pot elimina clasa conducătoare”. Posadas a început să meargă curajos acolo unde nicio teorie marxistă nu a îndrăznit să ajungă și a anunțat că „anumite concepte dialectice pot permite existența OZN-urilor și a altor forme de viață”.
Așa cum Troțki a respins „socialismul într-o singură țară”, la fel și Posadas a respins socialismul pe o singură planetă. „O nouă rază a fost descoperită în Uniunea Sovietică, care este infinit mai rapidă decât lumina… Această energie are proprietăți și o putere infinit superioare față de ceea ce știm.”
Broșura “Flying Saucers” a lui Posadas abundă în clișee incomprehensibile: „În același mod, este posibil ca o ființă care ridică mâna și produce lumină să atragă, să refacă și să organizeze energia… iar formele organizării sociale ar putea fi infinit superioare. Chiar dacă aceste informații despre farfurii zburătoare sunt fantezii, și este posibil ca majoritatea să fie, baza lor istorică este corectă… capacitatea științifică a ființelor umane este dictată de organizarea lor socială.”
Există chiar și o explicație marxistă pentru care OZN-urile ne vizitează, dar nu rămân: „Capitalismul nu îi interesează pe piloții OZN, motiv pentru care nu se întorc. În mod similar, birocrația sovietică (nu îi interesează), deoarece nu au perspectivă.”
Vrei să afli mai multe despre posadism? Comandă acum cartea Vreau să cred. Posadism, ozn-uri și comunism apocaliptica de A.M. Gittlitz.
Potrivit lui Posadas, OZN-urile vor prezenta un interes mai mare pentru omenire „în momentul prăbușirii burgheziei și la începutul Grevei Generale”. Fanii “Star Trek” vor recunoaște asemănarea cu filmul “First Contact”, în care Vulcanii aterizează pe Pământ, dar arată interes față de oameni doar după ce aceștia au descoperit propulsia de tip warp.
„Pentru a trage concluzii din aceste probleme este necesar să studiem cu atenție… Răspunsurile la aceste mistere ar putea fi găsite într-un studiu al marxismului”, sfătuiește Posadas. Probabil este necesar să studieze cu atenție pentru a afla ce naiba vrea să spună prin alte idei uimitoare exprimate în “Flying Saucers”, inclusiv convingerea sa că elefanții trăiesc 260 de ani, că oamenii vor dispărea pentru a fi înlocuiți cu altceva sau că oamenii se vor reproduce în cele din urmă asexual precum amibele.
“Flying Saucers” se încheie cu o chemare către tovarășii noștri extratereștri: „Trebuie să chemăm ființele de pe alte planete să intervină, să colaboreze cu locuitorii Pământului pentru a scăpa de suferință. Trebuie să lansăm un apel către ei ca să-și folosească resursele pentru a ne ajuta.”
“Flying Saucers” a fost luat imediat în derâdere de restul partidelor de stânga. Ar fi ușor să o privim ca pe o aberație ignorată ulterior sau „corectată” de adepții lui Posadas, dar acest lucru pur și simplu nu este adevărat. “Flying Saucers” a apărut în publicația britanică Red Flag în 1969 și a fost reeditat de tipografia franceză a posadiștilor în 1971, cu această introducere: „Retipărim acest articol de J Posadas într-un moment în care noi revoluții sociale în Mozambic, Angola, Vietnam, Etiopia etc. trec rapid de la sistemul de trib la socialism. Pe de altă parte, sistemul capitalist este în haos total.”
Introducerea laudă totodată viziunea lui Posadas pentru anticiparea, cu mulți ani în urmă, a importanței farfuriilor zburătoare, „adică civilizații exterioare și superioare”. Prefața ediției franceze subliniază „funcția de neînlocuit a marxismului de a prezice cursul istoriei și al vieții și de a dezvolta capacitatea de a organiza toate forțele posibile – inclusiv extraterestre, dacă acestea există – pentru a atinge obiectivul comunismului.”
Am putea crede că moartea lui Juan Posadas, pe 14 mai 1981, în Italia, ar fi oferit ocazia de a renunța la toate aberațiile OZN din canonul posadist. Dar nu a fost cazul. Un an mai târziu, discipolii au lăudat profunzimea viziunii sale și ideile sale despre OZN-uri, „chiar dacă sunt puțin sălbatice”. S-a menționat că „toate aceste probleme au fost întâmpinate la vremea respectivă cu scepticism și ironie din partea curentelor comuniste și a mișcării proletare mondiale și, de asemenea, cu un anumit grad de neînțelegere chiar în rândurile Fourth International”. O versiune germană a publicației “Flying Saucers” a lui Posada a apărut în 1987.
Nu numai că moștenitorii politici ai lui Posadas au apărat teoriile OZN-urilor prezentate, ci au luat în calcul și ideile sale New Age cu privire la „scopul armonizării relațiilor umane împreună cu natura și cosmosul”, idei care au apărut la scurt timp după lansarea “Flying Saucers”.
Experimentele profesorului Igor Charkovsky pentru Academia Sovietică de Științe despre nașterea în apă și munca sa referitoare la comunicarea cu delfinii au câștigat admirația lui Posadas, la fel ca și „planurile de a concepe bebeluși în spațiu”. Charkovsky a devenit o celebritate în rândul burghezilor californieni New Age datorită experimentelor de naștere în apă, în timp ce tentativele de comunicare dintre oameni și delfini sunt continuate de Alexander Yushchencko la Politehnica Harkov din Ucraina.
În orice caz, discipolii lui Posadas au apărat aceste idei ezoterice după moartea sa, afirmând că: „Posadas a evidențiat întreaga semnificație a experimentelor pe care le fac sovieticii în comunicarea cu animalele (de exemplu, delfinii) și în explorarea spațială”. De asemenea, adepții au afirmat că „gândul radiant și viu al lui Posadas a stabilit principii pentru a vedea mai departe în viitor”.
În timp ce discipolii au simțit că moartea tovarășului Posadas „a lăsat un vid enorm în istorie”, un necrolog al fostului său mentor Michel Pablo l-a numit „delirant” și l-a descris ca pe „un predicator al revoluției permanente și simultane, ajungând până în punctul de a-i conferi o dimensiune interplanetară”.
Dar adevărata ciudățenie a fenomenului creat de Posadas constă în faptul că o mare parte din activitatea posadiștilor a avut un caracter rațional și nemilos. Secțiunea lor britanică – Partidul Muncitorilor Revoluționari – era o organizație tipică Trot. Membrii săi s-au confruntat cu probleme în fabricile de automobile Vauxhall și Austin pentru militanța lor industrială în jurul grupului „United Car Worker”.
În timp ce „intervențiile” posadiste din Europa s-au limitat la câteva demonstrații, în America Latină munca lor a fost mai periculoasă. În Brazilia, tovarășul Roberto Pinto a fost asasinat în timp ce conducea o revoltă de 5.000 de țărani în august 1963. El a fost doar unul dintre aproximativ o duzină de posadiști latino-americani executați sau uciși până în 1977.
Vrei să afli mai multe despre posadism? Comandă acum cartea Vreau să cred. Posadism, ozn-uri și comunism apocaliptica de A.M. Gittlitz.
În Guatemala, posadiștii mexicani au colaborat cu gherilele „MR13th November” sub conducerea locotenentului Marco Antonio Yon Sosa – până când gherilele și-au dat seama că banii strânși dintr-un „impozit” asupra burgheziei nu se îndreptau către lupta armată, ci către tipărirea revistei marxiste europene în multe limbi, inclusiv în greacă și arabă. Posadiștii au fost primul grup troțkist care a funcționat în Algeria după independență. La apogeul lor de la sfârșitul anilor 1960, au numărat poate o mie la nivel mondial.
Cea mai ciudată dintre toate a fost relația posadiștilor cu „statul muncitoresc”, Cuba. Gherilele posadiste au luptat alături de Castro și Guevara în revoluția din 1959, iar Che Guevara a cochetat cu sprijinul grupurilor posadiste. Posadas și adepții săi au mers în calitate de delegați la Prima Conferință a Tinerilor Latino-Americani din Punta de la Este, Uruguay, în august 1961, deși au pretins că au fost ținuți prizonieri în hotel. Posadiștii cubanezi au fost ulterior închiși, iar în 1967, Posadas a dezvăluit teoria conspirației despre „farsa morbidă a așa-numitei morți a lui Guevara”. El pretindea că Che Guevara nu era cu adevărat mort, ci închis de aripa dreaptă a guvernului lui Castro. Fidel Castro i-a numit pe posadiști „dăunători” la Congresul Tricontinental din ianuarie 1966.
Majoritatea partidelor posadiste s-au prăbușit la scurt timp după moartea dragului lider în 1981. Dar în Germania, metalurgul pensionar Paul Schulz păstrează vie flacăra posadistă. Un fugar comunist din cel de-al treilea Reich care s-a stabilit în Argentina, a lucrat cu Posadas și a încercat – fără succes – să înființeze un partid posadist german la întoarcerea sa în 1991. Acum conduce o grupare pe internet, numită Gesellschaftsreform jetzt (Reforma socială acum!) și a publicat o analiză post-posadistă a fenomenelor OZN – inclusiv o carte pe care a binecuvântat-o cu titlul inspirațional “Contactul oficial al unei civilizații extraterestre cu noi pământenii este aproape”. Să ne arătăm demni de acest eveniment excepțional de vesel ce poartă o semnificație epocală.
Însă cel mai proeminent post-posadist în viață este argentinianul Adolfo Gilly, care a fost închis pentru implicarea sa în greva Universității Naționale Autonome din Mexic în 1966. La eliberarea sa din aprilie 1969, Gilly a fost numit de către posadiști drept unul de-ai lor, dar ulterior el a respins troțkismul. Considerat în prezent unul dintre cei mai importanți gânditori vii ai marxismului, Gilly scrie pentru ziarul mexican La Jornada despre probleme precum globalizarea. În 1999, acesta lucra în calitate de consilier al primarului din Mexico City.
Cuvântul „bizar” nu face dreptate sistemului de credințe posadiste. În timp ce scria acest articol, autorul Matt Salusbury de la Fortean Times glumea pe seama faptului că posadiștii au avut tot felul de teorii bizare, cu excepția teoriei conspirației asupra asasinării lui Kennedy. La scurt timp, autorul a descoperit ediția din ianuarie 1964 a publicației Red Flag, în care Juan Posadas a scris un articol intitulat “De ce Pentagonul l-a ucis pe Kennedy”.
Vrei să afli mai multe despre posadism? Comandă acum cartea Vreau să cred. Posadism, ozn-uri și comunism apocaliptica de A.M. Gittlitz.
