FRAGMENT ROMAN: Enigma-Liviu Diamandi

Un jurnalist este trimis sub acoperire ca angajat la o spălătorie să afle adevărul despre sinuciderea unei adolescente dintr-un oraș de provincie. Cu patru ani în urmă, în timpul pandemiei, o profesoară urmărea neputincioasă cum elevii ei se șantajează cu clipuri compromiţătoare pe Telegram până când violența lor ajunge să o vizeze și pe ea. Undeva în munți, un instructor de la o tabără de supraviețuire le explică unor tineri băieți că doar prin violență se poate schimba sistemul.

Acestea sunt câteva dintre pistele narative pe care le propune Liviu Diamandi în Enigma, noul său roman, disponibil pentru precomandă în magazinul Dezarticulat Books.  Romanul va fi lansat oficial la Bookfest 2026 și va ajunge în librării începând cu luna iunie. Fii printre primii care îl citesc. Un interviu cu Liviu Diamandi despre Enigma, aici.

***

5

Relu dă drumul la grătar. Programul de lucru s-a încheiat mai devreme. Toni închide porțile spălătoriei. Toți se adună în curtea din spatele depozitului de cauciucuri. Serbează ziua lui Marian. Ceilalți știau. Liviu e ultimul care află.
— De ce nu mi-ai zis și mie, să-ți fi luat un cadou, ceva? întreabă el după ce își felicită prietenul.
— Stai cuminte, zice Marian râzând. Ziua mea e poimâine. Azi e de-abia începutul chefului!
Beau toți câte o horincă mică. Fetele așază masa. Apare Giani, unul dintre frații lui Marian, cu brațul drept în ghips. Îl însoțește un personaj necunoscut, un bărbat la vreo treizeci de ani, îmbrăcat în pantaloni scurți verzi și un tricou vișiniu cu numărul 10, pe care scrie TOTTI cu litere galbene. Lumea se înveselește brusc.
— Ei, a venit nebunelul! strigă fetele.
— Hai, nea Bunelule, ia un mititel! zice Marian.
— Faceți loc pentru Bunelul!
— Unde-i Bunelul? întreabă nou-venitul, învârtindu-se în jurul grătarului, ciocnindu-se de unul şi altul.
— Fii atent! îi șoptește Marian la ureche. E din nebunii de la azil, din pădure.
— Bunelul! zice nebunul, pe un ton puțin mai ferm. Unde-i Bunelul?
Continuă să se învârtă. Una dintre fete înfige furculița într-un mic abia pus pe grătar și îl îndeamnă să guste. — E crud, zice el, oprindu-se și privind-o încruntat.
— Unde-i Bunelul? întreabă Marian. Câțiva pufnesc în râs.
— L-am cules la intrarea în oraș, se ducea la nonstop să cumpere țigări, zice Giani. I-am zis că facem un grătar și toată lumea întreabă unde-i Bunelul.
— Unde-i Bunelul? întreabă nebunul, zâmbind.
Curând sunt gata micii. După ce mănâncă și toți trec pe șpriț, la cererea sărbătoritului, nebunul recită o poezie. Se pare că acesta este darul lui, știe versuri pe de rost, are memorie de elefant.

Prin lunce mute,
Prin vântul iute,
Aud un glasss
Prin nor ce trece,
Sub luna rece…

Lumea senină
Luna cea plină
Şi marea lină
În lumea lată,
Cu mintea beată
Eu plâng şi cânttt.

Până e gata friptura, se bea vin și se discută despre arta grătarului. Relu, maestrul focului, nu suportă amestecul nimănui în ritualul său. Le pune întrebări-capcană celor din jur:
— Ce culoare trebuie să aibă cărbunii înainte de a pune grilajul?
Răspunsul corect este: gri.
— De câte ori se învârte micul pe grătar? De trei ori.
Și tot așa, întrebări ce ascund înțelepciunea focului și a cărnii. Dănuț bea marinata în care au zăcut fleicile de porc și încearcă să hicească ingredientele.
— Vin sec, ceapă, țelină, usturoi, morcov… Piper, dafin… Coriandru?
— Nu, răspunde Relu, clătinând din cap.
— Pardon, cimbru, zice Dănuț după ce mai ia două guri de zeamă. Corect?
— Și încă ceva, adaugă Relu, privindu-l pătrunzător.
Dănuț termină de băut toată zeama, dar nu reușește să ghicească.
— Praz, băi, bețivule! izbucnește Relu, cu un râs scurt.
Discuția se mută spre vânătoare. Relu își ascultă fiii lăudându-se cu isprăvile lor, zâmbește indulgent, apoi întreabă:
— Știe cineva cum arată o măsea de mistreț?
— Ca o măsea de porc! răspunde Marian fără ezitare şi hohotele de râs umplu aerul.
— Bine, zice Relu. Și cum arată o măsea de porc?
Până să apuce Marian să răspundă, Relu începe să povestească o întâmplare de la vânătoarea de anul trecut. El și nea Tică, paznicul cabanei de vânătoare a domnului Steleanu, au primit trei capete de mistreț, să facă ce vor cu ele. Nea Tică a făcut o piftie de nota zece, iar el, Relu, o ciorbă. Tică s-a îmbătat și a adormit. Când s-a trezit, năuc și înfometat, a mâncat două castroane de ciorbă și a înghițit, fără să-și dea seama, o măsea de mistreț. Dimineața, Relu s-a trezit în urletele lui Tică.
— Se căca valuri de sânge și nu-nțelegea ce fusese. Urla că moare. Era măseaua, i-a flendurit mațul gros! povestește Relu, cu ochii strălucind.
Seara, grătarul se transformă în beție și haos. Muzica populară răsună în toată curtea, ricoşând înapoi din mormanele de cauciucuri de la marginea depozitului. La petrecere sosesc oameni necunoscuți, fețe noi pe care Liviu nu le-a mai văzut până acum. Marian dansează și râde împreună cu toți ceilalți, dar când fetele de la interioare încep să cânte romanțe și manele triste, le înjură de mamă și de toți dumnezeii, văitându-se că îi strică cheful. Atunci fetele încep să cânte „Fată dragă, nu fi tristă…”, iar Marian se mai îmblânzește, continuând totuși să le înjure printre dinți până târziu în noapte.